1360. Prima menţiune documentară despre Ţara Moldovei (terra moldovana, „ţării noastre moldovene”) este atestată într-un act emis de cancelaria regală a Ungariei.
1359-1365 (sau 1363-1367). Domnia lui Bogdan I, primul domn de sine stătător al Moldovei independente. S-a proslăvit prin luptele pentru asigurarea independenţei politice şi spirituale a Ţării Moldovei, contribuind la consolidarea ei ca stat suveran, la întemeierea unei organizări bisericeşti proprii prin crearea episcopiei de Rădăuţi.
1365, 2 februarie. Regele Ungariei Ludovic I recunoaşte independenţa Ţării Moldovei care „s-a transformat în stat” (in regnum est dilatanta).
1375-1391. Domnia lui Petru I Muşatinul în Ţara Moldovei. Ea a fost marcată prin finisarea procesului de constituire şi unificare a statului moldovenesc, care s-a manifestat prin extinderea teritorială a Ţării Moldovei pînă la Nistru şi Marea Neagră (1386-1387); emiterea primelor monede – groşi de argint cu numele domnului şi cu stema ţării (1377); emiterea primelor acte domneşti, în care Petru I este numit „domn al Ţării Moldovei” (1384, 1 mai); edificarea unui sistem de cetăţi şi fortificaţii, amplificarea aparatului central al statului; consolidarea neatîrnătii ţării, fiind creat un sistem de alianţe cu Polonia, Lituania, Muntenia. În 1387 Petru I a depus omagiu de vasalitate regelui Poloniei, confirmat printr-o carte regală a suzeranului polon, prin care s-a fixat delimitarea teritorială între Ţara Moldovei şi Uniunea Polono-Lituaniană, „graniţa veşnică” fiind stabilită pe rîuleţul Colacin, dintre Snyatin şi Şepinţi, apoi peste cîmpia Bolohovului pînă la Nistru, în punctul marcat de satul Potoc, şi mai departe pe Nistru în jos pînă la Marea Neagră.
1386, septembrie. Mitropolia Moldovei este atestată documentar într-un act de cancelarie a Patriarhiei de Constantinopol. Mitropolitul Iosif a fost primul ierarh moldovean numit în fruntea Mitropoliei Moldovei. La 26 iulie 1401 Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut oficial validitatea hirotoniei Mitropolitului Iosif. Instituirea mitropoliei autonome a Moldovei a constituit o realizarea indispensabilă afirmării suveranităţii domniei. Prima reşedinţă a Mitropoliei Moldovei a fost la Rădăuţi, apoi la Suceava, iar în vremea Mitropolitului Dosoftei (1671-1674 si 1675-1686) s-a mutat la Iaşi.
1392, 30 martie. Domnul Moldovei Roman I a fost primul dintre deţinătorii puterii supreme din ţară care s-a întitulat: Marele stăpînitor din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stăpînind Ţara Moldovei de la munte pînă la mare.
1392, 30 martie. Prima menţiune de “boieri moldoveneşti”, adică de boieri ai Ţării Moldovei.
1400-1432. Domnia lui Alexandru cel Bun. Întronarea lui Alexandru cel Bun pune capăt crizei politice, care a izbucnit în Moldova la sfîrşitul sec. XIV şi inaugurează o perioadă de stabilitate politică şi prosperitate economică. A continuat organizarea instituţională a Ţării Moldovei în plan administrativ, juridic, militar şi religios (în anii 1420-1429 este fondată mănăstireaVişnevăţ, ulterior Căpriana), a fost defnitivată organizarea administrativ-teritorială a ţării, s-a fortifcat sistemul de apărare a principatului, alcătuit din mai multe cetăţi (Suceava, Neamţ, Hotin, Chilia, Cetatea Albă). În plan extern, Alexandru cel Bun a promovat o politică abilă de echilibru între Polonia şi Ungaria, asigurînd Moldovei o îndelungată perioadă de pace, integritatea ei teritorială şi afirmarea ţării în regiunile de Sud-Est şi Centrală ale Europei. În 1420 a respins primele atacuri ale otomanilor asupra Moldovei.
1421. Prima menţiune cunoscută referitoare la Adunarea Ţării din Moldova, convocarea ei fiind legată de decizia lui Alexandru cel Bun să acorde fostei sale soţii, lituanianca Rimgailla, tîrgul Siret şi alte bunuri. Adunările Ţării (din sec. XVII se mai utiliza şi termenul „Sfatul de Obşte”) erau formate din boieri, clerul înalt şi curteni şi se întruneau atunci cînd se luau decizii importante pentru ţară (alegerea domnilor şi abdicarea acestora, declaraţii de război şi încheierea păcii, trimitirea de solii importante, judecarea unor cauze de mare importanţă, stabilirea obligaţiilor populaţiei faţă de stat etc.). Adunarea Ţării, convocată de domn, reprezenta un organ consultativ, eventual de confirmare a unor hotărîri domneşti, şi era condusă de Sfatul Domnesc.
1436, 17 iulie. Prima menţiune a localităţii Chişinău.
1436–1442. În Moldova a existat regimul politic diarhial a lui Iliaş şi Ştefan. Moldova a fost divizată în Ţara de Sus şi Ţara de Jos, fiecare cu cancelaria şi Sfatul domnesc proprii. Confruntările politico-dinastiale interne au diminuat capacitatea ţării de a rezista în faţa presiunii otomane.
1453. Cucerirea Constantinopolului de către otomani.
1456. Domnul Petru Aron a convocat Adunarea Ţării pentru a decide plata primului tribut către Poartă, pretins de otomani ca răscumpărare a păcii.
1457– 1504. Domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. Urcarea în scaunul domnesc al lui Ştefan cel Mare a pus capăt crizei politice din ţară, fiind deschisă o pagină glorioasă în istoria statului moldovenesc. Domnia lui Ştefan cel Mare s-a marcat prin instaurarea în ţară a unui echilibru politic şi social, consolidarea puterii centrale şi locale a statului, întărirea capacităţii de apărare a ţării. Bazîndu-se pe o siguranţă şi statornicie internă, marele voievod şi-a axat eforturile pe promovarea unei politici externe active oreintate spre păstrarea fiinţei statale a Ţării Moldovei şi rentregirea ei teritorială, spre impunerea unei politici independente în relaţiile cu statele vecine. În cadrul acţiunilor privind reintegrarea teritorială a ţării au fost recuperate Hotinul (1462) şi Chilia (1465), instaurată stăpînirea Moldovei la Dunărea Inferioară. În 1473 s-au început confruntările directe între Moldova cu Imperiul Otoman, în cadrul cărora a fost repurtată o victorie de un răsunet european la Vaslui (1475), a suferit eşec invazia oastei otomane din 1476. Încercările lui Ştefan cel Mare de a crea un front comun antiotoman nu s-au soldat cu un rezultat pozitiv şi în 1480 domnul reia plata tributului. În 1484 cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, după o apărare eroică, cad în stăpînirea otomanilor. În 1486 Ştefan Cel Mare încheie pace cu turcii reînoind plata tributului. Astfel, Ţara a fost salvată de a fi transformată într-un paşalîc turcesc, între Moldova şi Poarta Otomană stabilindu-se un echilibru politic şi militar, care s-a menţinut pînă la invazia armate otomane în 1538. În urma confruntărilor militare moldo-poloneze de la finele sec. XV a luat sfărşit suzeranitatea nominală a Poloniei asupra Moldovei, aceste două ţări apărînd drept parteneri egali (1499). Domnul ţării stabileşte relaţii diplomatice şi dinastice cu Rusia Moscovită (1483). În anii de domnie a lui Ştefan cel Mare Ţara Moldovei s-a impus în plan internaţional ca una din forţele principale în spaţiul Europei Centrale şi de Su-Est. Moldova a atins o înaltă înflorire culturală şi spirituală, reflectată în monumente de artă şi arhitectură, obiecte de cult de o înaltă măiestrie artistică, prin care ţara şi-a adus contribuţia valoroasă la tezaurul culturii universale. În anii domniei lui Ştefan cel Mare au fost edificate mănăstirea Putna (1466-1469), biserica de la Voroneţ (1488), prima biserică de piatră la Căpriana (1494-1496). În perioada lui Ştefan cel Mare Ţara Moldovei a devenit un centru de protecţie a creştinităţii ortodoxe, recunoscut în spaţiul Europei de Est şi Sud-Est, dar şi al catolicismului în Europa Centrală. Papa Sixt al IV i-a atribuit marelui voievod al Moldovei titlul de „Atlet al lui Crist”, numindu-l „val de apărare al creştinităţii”.
1511–1513. „Închinarea ” Ţării Moldovei Imperiului Otoman. Stabilirea regimului de capitulaţii politice şi economice a Moldovei faţă de Imperiul Otoman.
1527-1538, 1541-1546. Prima şi a doua domnie a lui Petru Rareş. În plan intern a promovat o politică ce urmărea consolidarea autorităţii centrale, îngrădirea puterii marilor boieri, întărirea ţării. În plan extern, activitatea politică şi diplomatică a lui Petru Rareş era orientată spre contracararea expansiunii otomane şi consolidarea ţării ca factor important în Europa Centrală şi de Sud-Est. Sprijinind cu mare osîrdie artele, Petru Rareş în anii domniei sale a edificat necropola domnească de la Probota, a reclădit Moldoviţa şi Bistriţa, a refăcut biserica mănăstirii Căpriana, precum şi alte frumoase edificii de arhitectură şi cult. Pictura exterioară moldovenească a epocii de atunci este purtătoare nu numai de virtuţi artistice de o înaltă valoare, dar şi de idei cu caracter patriotic, îndemnul la luptă pentru înlăturarea suveranităţii otomane fiind cel mai important.
1538. Marea campanie militară otomană împotriva Ţării Moldovei, în rezultatul căreia este ocupat întregul teritoriu a Moldovei, a marcat începuturile unei noi etape în evoluţia raporturilor moldo-otomane – trecerea de la suzeranitatea protectoare a Porţii Otomane asupra ţării la cea restrictivă. Răpirea de către otomani a cetăţii Tighina (Bender) şi a Bugeacului.
1552-1561, 1564-1568. Domniile lui Alexandru Lăpuşneanu. În politica internă a căutat să stimuleze dezvoltarea economiei Moldovei, să consolideze puterea domnească şi să amelioreze relaţiile cu boierimea de opoziţie. În domeniul politicii externe a extins relaţiile cu Polonia, revenind, la 1553, la suzeranitatea polonă care va dăinui în Moldova, alături de cea otomană, pînă la începutul sec. XVII. În a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu politica externă a Moldovei este subordonată tot mai mult intereselor Porţii. Imixtiunea directă a Porţii în treburile interne şi externe ale Moldovei marchează începutul unei noi trepte în intensificarea stăpînirii otomane în ţară. Capitala Moldovei se transferă de la Suceava la Iaşi. Anii de domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu reprezintă o perioadă favorabilă dezvoltării artei, în special arhitecturii ecleziastice, construind mănăstirea Slatina, unul din cele mai reprezentative monumente ale secolului al XVI-lea, şi alte edificii de cult. Alexandru Lăpuşneanu s-a impus ca un apărător al credinţei creştine, care a ştiut să păstreze „cu multă credinţă ritul credinţei creştine, aşa cum l-au primit de la greci”.
1562. Domnul Moldovei Despot Vodă a pus începuturile învăţămîntului laic, organizînd un colegiu (Schola latina) la Hîrlău, transferat apoi la Cotnari. Aici a predat învăţatul umanist Ioan Sommer, care a scris şi o biografie a domnului
1572-1574. Domnia lui Ioan Vodă cel Cumplit în Moldova, care s-a marcat prin consolidarea situaţiei politice interne şi externe a Moldovei. În confruntările sale cu vechea boierime domnul Ioan Vodă a promovat politica de limitare a puterii marilor boieri, de susţinere a noii boierime, a micilor proprietari de pămînt, care formau baza armatei moldoveneşti, a oraşelor şi comerţului. În politica externă a promovat politica de colaborare în numele creştinătăţii, adică împotriva otomanilor.
1574, aprilie-iunie. Războiul antiotoman declanşat de domnul Moldovei, Ioan Vodă cel Cumplit. După cîteva succese iniţiale, Ioan Vodă este înfrînt în bătăliile de lîngă lacul Cahul şi satul Roşcani, unde este capturat şi executat.
1594. Moldova, alături de Muntenia (Ţara Românească) şi Transilvania, se alătură războiului antiotoman al Ligii Sfinte.
1574-1578, 1582-1591. Domnia lui Petru Şchiopul în Moldova, care a fost marcată nu numai de politica de conceliere faţă de boieri, de presiunea fiscală crescîndă a Porşţii Otomane, de raidurile căzăceşti de jaf, ci şi de cataclisme naturale cumplite, ceea ce a condus la înrăutăţirea situaţiei economice a ţării.
1595-1600, mai; 1600-septembrie-1606, iunie. Domnia lui Ieremia Movilă în Moldova. Înscăunarea, cu ajutorul Poloniei, a lui Eremia Movilă la tronul Moldovei, s-a produs într-un moment critic pentru ţară, salvînd-o de pericolul de a fi transformată în paşalîc. Aproprierea moldo-polonă prin „jurămînt de credinţă”, prin care Moldova devenea „unită pe vecie... cu Polonia..., membră credincioasă şi inseparabilă a Coroanei...” (1595) a păstrat autonomia Ţării; la sfîrşitul aceluiaşi an şi sultanul l-a recunoscut pe Eremia Movilă ca vasal al Porţii. Domnul Eremia Movilă s-a afirmat de asemenea ca protector şi mare ctitor al Bisericii Ortodoxe.
1600, mai. Campania militară a domnului Munteniei Mihai Viteazul în Moldova. Domnul Moldovei Eremia Movilă se refugiază în Polonia, iar Mihai Viteazul se proclamă şi domn al Ţării Moldovei (mai-septembrie), intitulîndu-se domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei.
1621. Pacea polono-otomană de la Hotin, Cetatea este transmisă Moldovei, iar Poarta Otomană şi-a asumat angajamentul să respecte autonomia Ţării Moldovei.
1626-1629, 1633 Domnia lui Miron Barnovschi în Moldova. Împreună cu Divamul Ţării şi Adunarea stărilor a elaborat un şir de reforme de caracter juridic, consacrate remedierii situaţiei social-economice a statului, inclusiv stoparea procesului depopulării Moldovei din cauza războaielor polono-otomane şi a deselor incursiuni cazace şi tătare.. Prin legarea de glie a ţăranilor dependenţi din 1627-1628 a prelungit durata termenuluide urmărire şi reîntoarcere cu forţa a şerbilor fugari pînă la 7 ani..
1634-1653. Domnia lui Vasile Lupu în Moldova. În politica sa internă domnul, venit la putere cu susţinerea boierimii autohtone, a promovat la posturi cheie în Sfatul domnesc boieri greco-levantini. Îi aparţine primatul în modernizarea sistemului judiciar, a contribuit substanţial la dezvoltarea culturii şi a educaţiei, s-a manifestat şi ca un mare protector al religiei creştine. În plan extern a întreţinut relaţii diplomatice cu marele puteri din Europa Centrală şi de Est.
1639. Sfinţirea biserici Trei Ierarhi din Iaşi.
1640. Întemeierea Academiei slavo-greco-latine (Colegiului Vasilian) la Iaşi, cu limba de predare latină.
1642. Deshiderea tipografiei de la Iaşi, la crearea ei a contribuit substanţial mitropolitul Kievului Petru Movilă.
1643. Apare, la Iaşi, Cartea românească de învăţătură (Cazania lui Varlaam) – prima carte tipărită în Moldova.
1646, 4 mai. Este tipărit, la Iaşi, Codul de legi Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte judeţe (Pravila lui Vasile Lupu), care reprezintă nu altceva decît primul cod moldovenesc de legi, alcătuit în baza prelucrării normelor de drept romano-bizantine, unul din primele coduri de legi din Europa publicate în limba naţională.
1653-1658. Domnia lui Gheorghe Ştefan în Moldova. Domnul Moldovei Gheorghe Ştefan formulează condiţiile tratatului moldo-rus pe care le trimite ţarului Alexei Mihailovici. El cere să se respecte independenţa Moldovei şi să fie ajutat în recuperarea cetăţilor (Chilia, Cetatea Albă, Tighina) “pe care le ţin acum păgânii”. Rusia s-a obligat să ofere ajutor Moldovei în reîntoarcerea cetăţilor pe Dunăre şi Marea Neagră şi să recunoască autonomia ei în cazul includerii Principatului în componenţa Rusiei (1656).
1665-1666; 1668-1672; 1678-1683. Domnia lui Gheorghe Duca în Moldova. În 1681devine şi hatman al Ucrainei de pe malul drept al Niprului, dependentă de otomani, intitulîndu-se domn al Ţării Moldovei şi al Ţării Ucrainei
1693-1695. Domnia lui Constantin Duca în Moldova. Încheie în 1694 un tratat cu Austria; din 1701 întreţine legături cu Petru I, căutând să încheie un tratat, prin care Moldova să treacă sub ocrotirea Rusiei.
1698. Apare la Iaşi, prima scriere filosofică din Moldova: Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu Lumea sau Giudeţul Sufletului cu Trupul, de tinerele principe Dimitrie Cantemir.
1699. Pacea de la Carlowitz, a confirmat statutul autonom al Moldovei în componenţa Imperiului otoman.
1710, 20 noiembrie. Poarta Otomană declară război Rusiei. Ostilităţile, care durează pînă în iulie 1711, se vor drsfăşura şi pe teritoriul Ţării Moldovei.
1710, decembrie–1711, iulie. A doua domnie în Moldova a lui Dimitrie Cantemir, marcată de alianţa cu Rusia şi de înfrîngerea trupelor moldo-ruse de către otomani în bătălia de la Stanileşti (18-22 iulie1711). Dimitrie Cantemir se refugiază în Rusia, unde se va stabili definitiv şi îşi va continua activitatea ştiinţifică.
1711, 13 aprilie. Parafarea, la Luţk, a Tratatului de alianţă între Rusia şi Moldova în vederea luptei comune antiotomane, documentul fiind promulgat sub forma unei Diplome date de Petru I domnului Moldovei Dimitre Cantemir, prin care se reglementa viitorul viitorul statut al ţării faţă de Rusia. Se prevedea trecerea Moldovei sub protectoratul Rusiei, menţinerea integrităţii teritoriale a Principatului şi neamestecul în treburile lui interne, restabilirea hotarelor vechi ale Moldovei de pînă la dominaţia otomană, stabilirea domniei ereditare a familiei Cantimireştilor, acordarea domnului o serie de garanţii în cazul unui eşec: refugiu şi despăgubiri materiale pentru pierderea bunurilor din Constantinopol. Marea boierime nu a agreat această decizie a domnului, considerînd-o prrmatură, în schimb ea a fost susţinută de boierimea mijlocie, mică şi ţărănimea, care s-au ridicat în sprijiniul domnului şi împotriva otomanilor. Tratatul de la Luţk este un model de prudenţă şi amabilitate diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir urmărea obţinerea independenţei şi integrităţii teritoriale a Moldovei.
1711, 9-12 iulie. Bătălia de la Stănileşti, pe Prut, unde oastea ruso-moldovenească este înfrîntră. La 12 iulie are loc semnarea păcii ruso-turce de la Prut. Rusia s-a obligat să-şi retragă armata sa din Moldova. Cantemir şi adepţii săi se refugiază în Rusia.
1711, 17 octombrie. Instalarea, în a doua domnie, a lui Nicolae Mavrocordat în fruntea Ţării Moldovei. Începutul regimului fanariot în Moldova.
1713. Poarta Otomană înfiinţează raiaua Hotinului, cuprinzînd cetatea şi vechiul ţinut moldovenesc Hotin.
1720, 16 noiembrie. Tratatul de pace între Rusia şi Poarta Otomană, în care pentru prima dată se se prevede dreptul Rusiei de a interveni în favoarea creştinilor ortodocşi din Imperiul Otoman, după modelul drepturilor acurdate anterior statelor catolice.
1726 – 1733. Prima domnie în Moldova a lui Grigore II Ghica. În perioada acestei domnii a fost reorganizată Academia Domnească de la Iaşi (1728).
1735-1739. Războiul dintre Imperiul Otoman, pe de o parte, şi Rusia şi Austria, pe de altă parte.
1737, august. Congresul de pace austro-ruso-otoman de la Nemirov. Austria solicită anexarea Ţării Moldovei şi a Ţării Munteneşti, iar Rusia pledează pentru independenţa Principatelor sub protectoratul ei.
1739, 1 septembrie. Detaşamentul moldovenesc al armatei ruse, condus de fiul lui Dimitrie Cantemir – generalul de brigadă cneazul Constantin Cantemir (completat cu emigranţi din Moldova şi Muntenia aşezaţi în Rusia şi voluntari), a intrat în Iaşi, armata rusă ocupînd o mare parte Moldovei. Trupele ruse a fost întîmpinate de mitropolitul Antonie al Moldovei, de un grup de boieri şi de locuitorii oraşului. La 5 septembrie reprezentanţii puterii locale şi comandantul armatei ruse feldmareşalul Münnich au semnat o convenţie care prevedea stabilirea suzeranităţii ruse şi acordarea autonomiei Moldovei. Încurînd însă intervin neînţelegeri între feldmareşalul Münnich, pe de o parte, şi mitropolitul Antonie şi boierii moldoveni, pe de altă parte, generate de impunerea condiţiilor de trecere în supuşenia rusă.
1739, 18 septembrie. Pacea de la Belgrad dintre Imperiul Habsburgic , Imperiul Rus şi cel Otoman. Rusia s-a angajat să-şi retragă trupele din Moldova şi Bugeac, ceea ce a avut loc în luna octombrie 1739.
1741, septembrie - 1744, iulie. A doua domnie a lui Constantin Mavrocordat. În perioada mai multor domni în Moldova (1733-1735, 1748-1749. 1769), Constantin Mavrocordat a iniţiat (1841) şi a promovat o politică de modernizare a societăţii moldoveneşti, prin realizarea unui vast program de reforme în domeniile fiscal, agrar, administrativ şi juridic, a contribuit la dezvoltarea învăţămîntuluiîncurajînd educaţia clerului şi a dregătorilor..
1749, 9 aprilie. Marea Adunare a Ţării Moldovei, convocată la Mănăstirea Trei Ierarhi adin Iaşi, adoptă Aşezămîntul de dezrobire prin care se desfinţează instituţia de şerbie (“vecinie”).
1764, martie – 1767, ianuarie. Prima domnie în Moldova a lui Grigore III Ghica. Ea s-a marcat prin luarea unor măsuri privind ameliorarea situaţiei contribuabililor şi în sfera educaţională, fiind reorganizată „Academia învăţăturilor şi epistimiilor (= ştiinţelor)”, celebra Academie Domnească din Iaşi, în 1766.
1765. Iosipos Moisiodax (1725-1800), personalitate de seamă a iluminismului elen, preia conducerea Academiei Domneşti din Iaşi.
1768, octombrie. Imperiul Otoman declară război Rusiei, motivul fiind invocat intervenţile ruse în Polonia. Ostilităţile, care au continuat, cu unele întreruperi, pînă în 1774, s-au purtat în mare parte pe teritoriul Moldovei şi Munteniei.
1769, 26 septembrie. Trupele ruse intră în Iaşi, obligînd populaţia să depună jurămînt de credinţă împărătesei Ecaterina II a Rusiei, jurămîntul fiind cerut de la toate ţinuturile Moldovei. Este făcut public şi Manifestul împărătesei, în care se sublinia sprijinul rus pentru creştinii ortodocşi din Imperiul Otoman.
1774, 21 iulie. Semnarea Tratatului de pace ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi (azi Kainardja, Bulgaria), În privinţa Principatelor Moldovei şi Munteniei, tratutul prevedea dreptul Rusiei de a interveni la Poartă în favoarea acestora, ultima fiind obligată să ia în consideraţie doleanţele Rusiei. Cabinetul de la Petersburg cerea amnistierea tuturor locuitorilor Principatelor, precum şi anularea vechilor datorii ale acestăr ţări faţă de Poartă. Tratatul marchează începutul protectoratului rus asupra Moldovei şi a Munteniei.
1775, 7 mai. Anexarea părţii de nord a Moldovei, ulterior numită Bucovina, de către Imperiul Habsburgic. Domnul Grigore III Ghica şi boierii moldoveni protestează la Poartă împotriva acestei cedări teritoriale printr-un memoriu în care se făcea chiar aluzie la eventualitatea solicitării sprijinului Rusiei pentru a fi împiedicată aplicarea acestei măsuri. În 1777 domnul Grigore III Ghica este asasinat de către otomani.
1779, 7 decembrie. Înfiinţarea consulatului rus pentru Moldova, Muntenia şi Basarabia (zona Bugeacului) cu sediul la Bucureşti. Primul consul general a fost Serghei L. Laşkarev. Recunoscut de Poartă după numeroase negocieri în 1780-178, consulul ajunge la Bucureşti în ianuarie 1782. În 1784, este înfiinţat un viceconsulat la Iaşi.
1780. Întîlnirea de la Moghilov dintre Iosif II, împăratul Imperiului Habsburgic şi Ecaterina II, împărăteasa Imperiului Rus. Rusia se asigură în vederea înfăptuirii „proiectului grecesc”, ce prevedea desfiinţarea Imperiului Otoman şi crearea unui stat grec controlat de Rusia. Principatele Moldovei şi Munteniei ar fi trebuit să obţină un statut autonom sub conducerea prinţului P. Potiomkin, favoritul Ecaterinei II.
1782, septembrie. Scrisoarea împărătesei Ecaterina II către împăratul Austro-Ungariei Iosif II, prin care îi dă asigurări că, după alungarea turcilor din Europa, noul stat grecesc va fi separat de Rusia şi nu se va uni niciodată cu aceasta. Se preconiza şi înfiinţarea unui alt stat numit Dacia, alcătuit din Moldova şi Muntenia, condus de un principe creştin ereditar, stat care nu va putea fi anexat nici de Imperiul Habsburgic.
1787, 13 august. Poarta declară război Rusiei, încercînd să recupereze Crimeea (anexată în 1783) şi să înlăture amestecul Rusiei în politica Imperiului Otoman.
1788, 29 ianuarie. Imperiul Habsburgic declară război Imperiului Otoman, trupele austrice ocupînd o mare parte a Moldovei.
1788, octombrie-1792, martie. Stăpînirea militară rusă în Moldova.
1791, 29 decembrie/1792, 9 ianuarie. Semnarea Tratatului de pace ruso-turc de la Iaşi. Poarta ceda Oceacovul şi o regiune cuprinsă între Bug şi Nistru, Marea Neagră şi rîul Iagorlîc, inclusiv spaţiul din stînga Nistrului la sud de Iagorlîc. Prin tratat erau reconfirmate prevederile păcii de la Kiciuc-Kainarji şi cele ale Acordului de la Ainalî-Kavak. În privinţa Moldovei şi a Munteniei, Poarta Otomană trebuia să respecte tratatele anterioare, să le acorde o scutire de haraci pe doi ani şi să nu perceapă retroactiv sume de bani.
1793. Teritoriul din stînga Nistrului la nord de Iagorlîc este anexat la Rusia în urma divizării a doua a Poloniei. Ulterior acest teritoriu va face parte din gubernia Podolia.
1793, 28 martie. Poarta Otomană emite kanun-nâme („carte de lege”), în care se preciza statutul autonom al Moldovei şi obligaţiile ei.
1794, 15 noiembrie. Decesul lui Paisie Velicikovski, stareţul Mănăstirii Neamţ, personalitate de marcă a isihasmului, autor a numeroase scrieri şi traducător al Filocaliei din limba greacă în limba slavonă. A avut o contribuţie însemnată la ceea ce se va numi „renaşterea isihastă” din secolul al XVIII-lea.
1796, 12 decembrie. Prin decretul Senatului Rusiei în judeţul Tiraspol (cu excepţia zonei nistrene) este introdusă şerbia.
1802, septembrie. Prin documentul oficial (hatt-i-sherif) Poarta recunoaşte Moldovei o serie de privilegii obţinute anterior, fiind totodată reafirmat dreptul Rusiei de a interveni în favoarea Principatului. Se stabileşte cuantumul haraciului şi a celorlalte obligaţii faţă de Poară. Durata domniei este fixată de şapte ani, domnul neputînd fi mazilit decît în cazul în care ar fi dat dovezi de vinovăţie şi doar după consultare Rusiei.
1806, 12 august. Mazilirea domnilor Principatelor Moldovei (Alexandru Moruzi) şi Munteniei (Constantin Ipsilanti), ceea ce a servit unul din motivele încordării relaţiilor ruso-otomane.
1806, 11 noiembrie. Trupele militare ruse trec Nistrul. În Moldova se stabileşte stăpînire militară rusă care a durat pînă în mai 1812.
1806, 24 decembrie. Poarta Otomană declară război Rusiei.
1807, mai. Basarabia (zona de sud a teritoriului dintre Nistru şi Prut), raialele Akkerman, Bender, Chilia şi Hotin au fost transmise în administrarea Divanului Moldovei.
1807, 27 iunie. Semnarea Tratatului ruso-francez de pace şi prietenie care prevedea suspendarea ostilităţilor militare între Rusia şi Imperiul Otoman, retragerea trupelor ruse din Principatele Moldova şi Muntenia şi neocuparea acestora de către armata otomană, iniţierea negocierii păcii între părţile beligerante.
1807, 24 august. Semnarea Armistiţiului de la Slobozia dintre Rusia şi Imperiul Otoman. Se prevedea retragerea trupelor ruse din principate, conducerea acestora fiind încredinţată, pîna la semnarea păcii, unui divan format din boieri. Armistiţiul nu este însă ratificat de către împăratul Rusiei Aleksandr I
1808, 30 septembrie. La Erfurt împăratul francez Napoleon I şi împăratul rus Aleksandr I semnează Convenţia secretă de alianţă între Rusia şi Franţa prin care este recunoscută anexarea de către Rusia a Moldovei şi a Munteniei şi stabilirea hotarului între Imperiul Otoman şi cel Rus pe Dunăre.
1812, 16/28 mai. Semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti dintre Rusia şi Imperiul Otoman. Conform art. 4 frontiera dintre cele două imperii devenea rîul Prut, Rusia anexînd partea de est a Ţării Moldovei, cuprinsă între Nistru, Prut şi Marea Neagră (numită ulterior Basarabia, prin extrapolare de la numele purtat de sudul acestei regiuni). Pentru Principatele Moldovei şi Munteniei, rămase sub suzeranitatea otomană, erau confirmate stipulaţiile Păcii de la Iaşi din 1791, Poarta angajîndu-se să respecte privilegiile acestora.
+copy.jpg)
+copy.jpg)
+copy.jpg)
+copy.jpg)
+copy.jpg)
+2+copy.jpg)
